Dear Santa...

Polul Nord
Laponia
Fabrica de jucarii

Draga Mos Craciun,

Sunt Baby, cred ca ma mai tii minte...cand eram mai mica tin minte ca mereu ghiceai ce imi doream si in fiecare an gaseam sub brad exact ce visam. Nu stiu daca ti-am mai multumit, dar daca nu am facut-o, o fac acum...
Ce pot sa iti mai cer acum? Mobilul ala smecher care l-am vazut prin magazin, niste haine noi, ceva de incaltat... Dar toate astea sunt bucurii trecatoare. Ce as aprecia cel mai mult...ar fi...sa am zapada anul asta de Craciun... Sa ies afara, sa ma dau cu saniuta, sa fac oameni de zapada si sa ma joc cu bulgari... Exact cum facem cand eram mica... Mosule, au trecut atatia ani de cand nu am mai avut zapada multa in Focsani...chiar mi-e dor de o bulgareala...te rog, poti sa rezolvi cumva? Ca au anuntat la televizor ca s-ar putea sa avem ploaie de Craciun. Ai tu grija sa avem parte de un Craciun alb? Te rog...
Apoi, as vrea ca anul asta sa ii am pe cei dragi langa mine. Sa am pentru cine pune cadourile sub brad, sa le vad bucuria pe chipuri cand gasesc cadourile dimineata...sa am cu cine sa rad si sa ascult colinde. Spune-le, te rog, ca nu e frumos sa-mi dea cadourile de inainte...de Craciun important e sentimentul ala de a gasi ceva sub brad, sa stii ca cineva s-a gandit la tine...daca le primesti de inainte deja nu mai are nici un farmec...
De Craciun...vreau sa am portocale...multe portocale... Pentru ca intr-un fel ciudat, portocalele imi miros a Craciun... Si asa a fost mereu, de cand eram mica. Deci vreau portocale...si cozonaci...din aceea buni cum ii facea bunica.
Apropo de bunica, ai tu grija sa-i spui ca o iubesc mult, ca mi-e dor de ea si ca de cand nu mai este cu noi, nici un Craciun nu a mai fost la fel? Sper ca de acolo de sus, sa fie si ea alaturi de noi in seara de Craciun si sa ne bucuram impreuna de Sfanta Sarbatoare. Si ai grija de bunicul meu, tine-mi-l sanatos si in putere, ca il iubesc mult...
Apoi, te rog frumos, sa-mi aduci multa liniste sufleteasca....multa multa sa pot sa o impart cu toti cei dragi. Da-mi, te rog, puterea sa uit si sa iert pe cei care m-au ranit, sa am din nou incredere in oameni, speranta ca totusi mai exista si persoane bune si sincere pe lumea asta si ca totusi mai avem o sansa...noi ca oameni.
Te rog ajuta-ma ca de Craciun sa fiu din nou copil...sa revina din nou sentimentul ala care il aveam cand eram mica si pandeam cand imi puneau ai mei cadourile sub brad...sau cand puneam sa sune ceasul la 8 dimineata sa vad cat mai repede ce mi-ai adus. Mosule, era atat de frumos...era o bucurie si un sentiment pe care...nu il pot explica. Il vreau inapoi...ca in ultimii ani aproape ca nici nu am simtit ca e Craciunul...si asta doare... Imi este atat de dor de Craciunurile de alta data...
Mosule, le zici te rog si celorlalti ca Craciunul nu e numai cadouri, ca important e sa fii alaturi de cei dragi, sa se stranga toata familia...si cel mai frumos cadou ce il pot primi e zambetul celoralti cand deschid cadourile, fericirea si multumirea din ochii lor...
Mosule, ai grija de toti cei dragi mie...sa fie sanatosi si fericiti toti...si sa le spui ca ii iubesc mult, chiar daca uneori sunt mai irascibila sau nervoasa sau egoista. Iar lui, te rog da-i putere sa ma suporte si rabdare... ;)
Mosule, iti multumesc ca mi-ai citit scrisorica, sper sa nu iti fi cerut prea multe...si daca se supara Rudolph ca are prea mult de carat, spune-i ca o sa-i dau 1 kg de morcovi drept rasplata. Te pup si de abia astept sa vii...

Cu drag, Baby

Ninge...I'm happy... :D

In noaptea asta a nins... Inca ninge... Eram atat de fericita cand m-am dus la fereastra sa vad... Nu stiu de ce... Poate pentru ca iarna trecuta nu am vazut deloc ninsoare... Poate pentru ca de ani buni nu am mai avut o zapada adevarata...cea din care poti face bulgari si oameni de zapada...si poti sa te plimbi cu saniuta.... Poate pentru ca zapada imi aminteste de copilarie...de vremurile frumoase si inocente...de Craciunurile de alta data pline de farmec...

Imi place zapada... E singurul motiv pentru care suport iarna. Nu imi place frigul... Ador vara... si totusi zapada are farmecul ei...ma face sa ma simt din nou copil... Imi place sa alerg prin zapada, sa ma trantesc in ea si sa fac ingerasi... Imi place sa fac oameni de zapada...chiar micuti si fara morcov si carbune...dar aratau chiar dragut... Imi place sa ma bulgaresc, sa fug prin zapada...sa rad si sa ma joc pana cand imi ingheata tot corpul si ajung sa nu-l mai simt... Imi place zapada pentru ca imi aminteste de mine...la 5-6...10 ani... Imi place pentru ca parca are puterea sa ma duca inapoi in timp....sa fiu din nou copil...sa cred in Mos Craciun...si reni...si minuni... Pot sa inchid ochii si aproape ca aud zurgalaii de la sania mosului... Si in aer simt un miros de portocala....si cozonac...
Vine Craciunul...

Asa-i ca-n poza de mai jos luminita rosie dintre copaci seamana cu nasul lui Rudolph? :) Asta inseamna ca....mosul e pe drum!

Holidays are coming...

Am intrat in luna decembrie...deja "Mos Nicolae" si-a facut (sau nu) aparitia... Sarbatorile de iarna deja bat la usa.
Daca Craciunul nu promite prea mult...si probabil ca in fiecare an va fi putin cam sad (cat imi lipsesc Craciunurile de alta data, cu zapada multa si emotia ca vine Mosul...cand toata familia se strangea la masa si ascultam colinde...iar in casa mirosea a cozonaci si portocale... ), anul asta de abia astept Revelionul. :D
Munte....zapada....4 zile la Vatra Dornei... De abia astept.... :X In sfarsit, un revelion facut la munte... :D Sunt sigura ca o sa fie superb...si o sa ne distram... De abia astept... :X
Voi unde faceti sarbatorile?

Si pentru ca nu pot sa vina sarbatorile pana cand nu ne anunta Coca-Cola
Holidays are coming :

Iubesc...

Nu am mai scris de multisor. Nu stiu de ce....poate nu am simtit nevoia, poate nu stiam nici eu ce sa scriu... Dar daca va era dor de mine, here I am...safe and sound...and in love...I think....
Acum, in noaptea asta, facem 4 luni de cand suntem impreuna...si pot sa spun ca au fost 4 luni minunate, in care m-am simtit mai protejata, alintata, mai iubita ca niciodata. Si...sunt fericita. Sunt mici lucruri care pentru mine conteaza enorm, mici lucruri prin care imi arata ca...sunt imporanta...si contez... Si e mereu acolo langa mine cand am nevoie si stie sa ma faca sa zambesc... Sunt momente cand nici nu-mi vine sa cred ca e real...ca dupa atata timp...acum suntem impreuna, fericiti...si ca ma poate face sa simt asa ceva....
Da...il iubesc...pentru ca ma gandesc mereu la el, ca as vrea sa fiu langa el in orice moment, pentru ca ma simt atat de bine la el in brate, pentru ca imi place sa ma trezesc dimineata si sa ma sarute si sa ma stranga tare tare in brate, il iubesc pentru ca...ma gandesc la el si zambesc...
Il iubesc...dar imi e frica sa recunosc cu voce tare....imi e frica sa-i zic...desi sunt momente cand imi vine sa strig in gura mare...ceva ma opreste... Probabil e frica...frica sa nu fiu ranita din nou, frica sa nu cumva sa nu imi fie impartasite sentimentele... Inca am temerile mele, inca mai plang pentru ca imi e teama sa nu sufar din nou...dar...recunosc, in mod public, ca-s indragostita, ca-l iubesc si-s fericita.... Iar asta e un pas mare pentru mine... ;)

Music that I like...

Yaki-Da - I Saw You Dancing

O melodie veche, dar care imi face mereu placere sa o ascult...

To love or not to love...

Motto:

"I believe that everything happens for a reason. People change so that you can learn to let go, things go wrong so that you appreciate them when they're right, you believe lies so you eventually learn to trust no one but yourself and sometimes good things fall apart so better things can fall together"

Marilyn Monroe

Not to love...
Atunci cand iubesti...iti pui sufletul pe tava, devii vulnerabil... Iti pui toate visele si sperantele intr-o singura persoana, ajungi sa ai incredere oarba in ea...si intr-un final risti sa fii ranit, mintit si sa vezi cum intreaga lume ti se prabusete la picioare... Iar apoi, intr-un final, trebuie sa te ridici si sa iti continui viata... Dar de cate dezamagiri ai nevoie ca sa zici "no more"? Ca sa renunti? Ca sa iti fie frica sa mai ai vreodata incredere in o alta persoana? Cand teama si durerea devin prea mari?

To love...
Si totusi... Ar putea cineva sa-ti dea vreodata siguranta ca vei trai acel "happily ever after"? Poate vedea cineva ce se va intampla in viitor? Ai putea sti cand iei o decizie buna sau nu? Poti trai cu aceasta teama pentru restul vietii fara sa ajungi sa te intrebi "what if..."?
Eu cred ca nu.... Nimeni nu-ti va garanta niciodata ca iubirea va ramane forever...ca veti ajunge niste batranei draguti care se plimba de mana indragostiti prin parc... Nimeni nu stie ce se va intampla maine... Nici macar pentru tine insuti nu poti baga mana in foc...
Ceea ce conteaza e prezentul...si ziua de azi. Conteaza ceea ce simti, si fercirea...si ceea ce poate fi... Poate cateodata merita sa risti....cateodata trebuie sa pariezi pe iubire, pe viata, pe cei din jur... Some you win, some you lose...nu ai de unde sa stii inainte. Dar poate ca atunci ca vei face pariul castigator...vei simti ca a meritat jocul.... I need to believe that...

In ultimul timp, se da o lupta in mine... Nu stiu daca sa imi ascult mintea sau inima...nu stiu daca sa risc sau sa "play it safe". Imi e frica, si plang, si ma consum...ca apoi sa simt ca plutesc si sa rad... Ultimile zile au fost ca un roller coaster...lots of ups and dows... Au fost zile cand nu stiam ca simt, ce vreau...si altele cand totul mi se parea atat de clar incat ma speria...
I think i'm falling in love... Si asta ma sperie... Ma sperie gandul ca sunt din nou vulnerabila, ca pot sa fiu ranita din nou, ca as putea suferi inca o data... Mi-e frica de iubire, de suferinta, de minciuna...de mine si de el... Dar atunci il vad....il sarut...si simt ca...totul va fi ok. Everything seems so right, so sweet, so natural... Ma strange in brate si simt ca...inima imi iese din piept... Imi vine sa strig, sa tip, sa imi strig sentimentele...dar apoi mi-e frica...intru in panica si...cuvintele nu-mi mai ies pe gura... Nici macar atunci cand sunt singura...nu pot sa o recunosc... Incerc sa ma mint singura, sa ma ascund...just buy some time... Mi-e frica poate ca atunci cand o voi spune cu voce tare, chiar daca nu aude nimeni, va deveni prea real ca sa o mai pot ascunde...
How do I do it? How do I learn to trust again? How do I learn to love again? Cum scap de teama care nu ma lasa cateodata nici sa respir? Cum ii marturisesc lui temerile mele? Si pentru ce? Oricum...there is nothing he could say to make it ok....because love has no guarantees. Ce ar putea sa-mi spuna? Sa-mi promita? Ca o sa ma iubeasca forever? Ca o sa fim impreuna mereu? De unde ar putea sti asta? So why say it?
Ce ar trebui sa fac? What's the right thing to do? How do I learn to love and trust again? How do I win the bet?
Vreau sa iubesc...

Desenand...o melodie

Pentru cei care vor sa vada cum se poate "desena" o melodie, le recomand http://soytuaire.labuat.com/ . Intrati...asteptati sa se incarce...simtiti muzica si...miscati mouse-ul... S-ar putea sa va placa... ;)

P.S. "Desenul" meu: http://soydeaire.labuat.com/index.html?id=403937
Astept si operele voastre. Mai stim sa desenam...muzica?

Pe vremea mea, maica...

Ma uitam in seara asta pe blog-uri, site-uri...si am dat de o discutie pornita aici: http://cocalari.com/2009/10/bombe-sexy/
Nu, nu am sa dau o explicatie pentru...pozele fetei. Pentru ca nu am idee ce era in mintea ei cand si-a pus pe net acele poze... Si...nici nu cred ca vreau...
De mult ma racaie chestia asta... Sunt nascuta in 86, dar credeti-ma ca nu de putine ori imi vine sa spui "apai pe vremea mea, maica, nu era asa"... Si apoi ma simt ca o bunicuta care sta si asculta oripilata povestile nepotilor... Dar serios ca nu era asa...pe vremea mea....

Acum trebuie sa recunosc...nu eram noi toti cine stie ce genii... Ca orice copil, aveam impresia ca noi stim mai bine, ca parintii sunt niste balauri si ca mereu exagereaza...ca nu ne uitam destul la desene, ca invatam prea mult...ne bucuram de fiecare zi de vacanta sau greva, pentru ca la scoala cele mai frumoase erau pauzele... Am fost si noi copii...si faceam o groaza de nazbatii... Nu am fost copii model, ne-am suparat parintii, ne-am batut, am ajuns acasa uzi si cu pantalonii rupti dupa o zi de joaca in spatele blocului... Dar...totusi parca lipsesc amitirile cand ne dezbracam, ne pozam si apoi ne postam pozele pe net... Sau grijile care le au azi fetitele de 12 ani: "oare am ramas insarcinata?"... Nu...acum nu sunt rea...aveam si noi problemele noastre la varsta aceea...de exmplu ca se apropiau tezele, parintii ne puneau sa invatam si la televizor dadeau noi episoade din Scooby Doo...si nu stiam cum sa facem sa le vedem...
Ma sperie...sincer ma sperie copiii din ziua de azi... Vor sa devina adulti cat mai devreme... Si nu-si dau seama...ca fiecare varsta are frumusetile lor... Eu cand ma gandesc la copilarie...imi amintesc de Sailor Moon...Strumfii....Captain Planet...campionatele de sarit corada, elastic...jocurile de "ratele si vanatorii", "hotii si vardistii" "la perete, la perete stop", "cat e ceasul imparate?"...sucul tec plin de E-uri...oracolele...apa bauta de la centrala din spatele blocului ca nu ne ducem acasa sa nu cumva sa nu ne opreasca parintii in casa...copii care strigau la geam "mama lui Ionel...il lasati pe Ionel afara?"...cum ne jucam de-a magazinul cu frunze pe post de bani si pietricele pe post de bomboane...cum ingrijeam catelusi si pisicute in spatele blocului si fiecare din noi aduceam putina mancare din casa pentru a-i hrani... Tin minte primul fior pe care l-am simtit cand a trecut pe langa mine baiatul de care imi placea...aveam 12 ani...nici nu avea idee cum ma chema...el era mai mare...era a 8a... :) Tin minte primul sarut...s-a intamplat abia la 15 ani... Tin minte ca noi inca roseam cand venea vorba de sex...si mereu schimbam subiectul ca ne era rusine macar sa vorbim despre asa ceva...
Oare copii din ziua de azi...ce-si vor aminti din copilaria lor? Messenger? Hi5? Avorturi la 13 ani? Copii care cresc copii, droguri care distrug vieti, violenta la tot pasul...si o generatie really messed up...
Cineva imi zicea ca depinde de educatia de acasa... Da, desigur...conteaza mult parintii...sa isi educe copiii, sa le ofere cei 7 ani de acasa...sa fie alaturi de ei. Dar imi pare din ce in ce mai greu sa fii un copil normal in ziua de azi... Cand toti vorbesc despre Naruto si Pokemon, este greu ca al tau copil sa povesteasca despre lumea Disney si Strumfita sau Sailor Moon... Cand toti copiii stau pe mess, cu cine sa mai joace copilul tau sotron afara? Daca toti se duc in discoteca, crezi ca va ramane cineva cu el sa se joace de-a v-ati ascunselea?
Iar cand prietenele fetei tale de 12 ani vor vorbi toate de experienta lor sexuala, crezi ca o vor asculta pe fiica ta povestind despre ce casuta frumoasa a gasit pentru papusica ei Barbie?
Cat de matur si profund poate gandi un copil? Esti sigur ca vei gasi modalitatile sa-i explici ca este ok sa fie un..."ciudat"...sa isi pozeze papusile in timp ce prietenele ei se pozeaza goale si "au commenturi"? Ai incredere ca mintea ei de copil va vedea ce e bine si ce nu? Oare va prefera sa fie looser-ul clasei, decat sa mearga cu turma?
Esti sigur ca baiatul tau va fi fericit sa se joace singur cu masinutile lui, in timp ce toti prietenii lui fumeaza iarba la colt de strada? Si se bat...si se "distreaza"? Esti 100% sigur ca un copil va intelege de ce e mai bine pentru el sa fie un tocilar, un ciudat, bataia de joc a clasei, decat sa-i urmeze pe ceilalti si sa faca parte din "cei cool"?
Eu inca am indoieli...
Ma sperie cand vad fetite de 12-13 ani pozandu-se goale sau semi-goale si punandu-si pozele pe Hi5 ca sa atraga cat mai multe comment-uri si barbati. Ma sperie fetitele de 14 ani care se simt fericite atunci cand unul de 25 de ani intra in vorba cu ele... Ma sperie ca ma simt invechita...si totusi...stiu ca am dreptate... Stiu ca acei copii merita o copilarie...merita sa aiba si ei niste amintiri frumoase, sa se bucure de varsta lor, de lipsa grijilor... Merita sa se bucure de frumusetea specifica fiecarei varste....si sa nu sara peste etape... Si nu reusesc sa le explic asta...pentru ca orice imi vine imi minte imi suna a povata de la bunici... Si am de abia 23 de ani... Dar nu-i inteleg...si nu ma inteleg...asa ca ma sperie...
Eu am ramas un copil...inca sunt extrem de copilaroasa...si-mi place sa ma uit la desene, sa ma dau in leagane, sa tip, sa ma bucur de viata... But I can't relate to them... Ma dau in leagan si vad fetite de 14 ani, in fustite scurte, care se uita la mine ca la o ciudata...si in drum spre discoteca spun in treacat, cu fitele specifice, ca ele nu mai au 10 ani sa se dea in leagane... Eu ma bucur ca par mult mai tanara, ele incearca din rasputeri sa se imbatraneasca, sa para mai mari, mai mature... Parca traim in doua lumi paralele...
Asa ca imi e frica...de copii, de generatia de azi, de voi toti care va credeti mai destepti si mai tari...de voi care refuzati sa mai fiti copiii si va grabiti sa intrati intr-o lume pe care nu o cunoasteti si nu ii stiti regulile. Nu am inteles niciodata cUm pUt3tZ1 s@ sCrIeTZ1 1N h@lUl @St@, cand eu ma chinui cu orele sa inteleg ce vreti sa spuneti. Si credeti-ma...am stat si eu destul timp pe Mirc...si foloseam prescurtari... Dar diferenta era ca...la noi prescurtarile ne ajutau sa scriem mai repede...si lumea intelegea ce aveam noi de spus. La voi...va ia de 3 ori mai mult timp numai sa schimbati intre litere mari si litere mici...apoi inca pe atat sa descifrezi mesajul codat. Si nu...nu va face deloc mai "cool"...it's just STUPID... A...da...si cratima...e pusa acolo cu un scop...nu pari mai destept daca uiti sa o pui, cu atat mai putin daca o folosesti aiurea..."imi place" nu se va scrie nicidata "i-mi place" oricat de "cool" ar parea... Si tot dovada de prostie sunt si pozele in chiloti, pozatul si publicatul sanilor, a fundului, descrierile cu versuri din manele...si tot ce credeti voi ca e la moda...
Credeti-ma....pe vremea mea...noi, copiii, eram mai fericiti...

P.S. Pentru melancolici, recomand: http://www.latrecut.ro/

P.P.S. Demisionez si eu:

Subsemnatul, va aduc la cunostinta hotararea irevocabila de a demisiona oficial din functia de ADULT pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta. Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma nterseze cat costa asigurarea pe anul viitor. Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca. Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-ma cu uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame. Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam. Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa. Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi
vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Jenica repetentul, atunci cand jucam fotbal in curtea scolii? Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde. Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Sperantei”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi
petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat:
“Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!

Feeling all mushy...

Masari-real love


Nu stiu ce m-a apucat...sau ce are melodia asta...but it made me all mushy and weepy... Thinking of him...the one that made me smile again...
I'm all scared...of love...of getting hurt again... Incerc sa ma impotrivesc cat pot...dar...cateodata nu tine de noi...nu noi alegem de cine...we fall...
Nu stiu exact ce simt...I am all messed up and confused...and scared...and mushy... :) Nu stiu ce vreau, ce sper...nici nu stiu pe ce lume sunt in momentul asta. Or why the hell stau treaza la ora asta si scriu pe blog... :))) Tot ce stiu e ca...ma gandesc la el... And it's a sweet feeling...it feels...right... Si oricat de scared as fi...in bratele lui...I feel safe...si dispar toate intrebarile...si reusesc sa traiesc momentul... Is is right? Is it good? Am I going to end up heart-broken again? Should i run? Should I stay? What the hell is wrong with me? Lots of thoughts running trough my head...I feel I'm going crazy... Nu stiu ce ar fi bine sa fac...nu stiu ce ma asteapta in viitor...i feel blind, scared to move on...too scared to take a single step...
Damn, and I can't stop thinking in english...cateodata imi e mult mai usor sa ma exprim asa...nu stiu de ce...cuvintele curg mai usor. Cred ca ati observat ca destul de des mai presar cuvinte in engleza prin posturile mele...asa sunt si gandurile mele...all messed up and confused. :))
Nu stiu daca I'm falling for him...am mai zis ca nu stiu nici pe ce lume traiesc, cu atat mai putin ce simt... Dar...ceva se schimba...there's something there.... I miss him when I'm not with him...I want him close to me...I can't stop thinking of him...
Si melodia asta...ma obsedeaza... Nu stiu de ce... :) It makes me think of him... Sau poate stiu...versurile... I know I've hurt him some time ago... Dar...poate asa it was meant to be... Poate atunci it wasn't the right time for us... But is it now? I hope so...cause it feels kinda right... Feels good to smile again... So...maybe...who knows?... I hope...
Imi adun gandurile, temerile...ma gandesc la el...si zambesc... Acum doarme... Oare ce viseaza? :) Sweet dreams, sweety!

Cum iubeste o femeie....

Da play si citeste....

JENNIFER LOPEZ.-COMO AMA UNA MUJER



When a GIRL is quiet ... millions of things are running in her mind.

When a GIRL is not arguing ... she is thinking deeply.

When a GIRL looks at you with eyes full of questions ... she is wondering how long you will be around.

When a GIRL answers " I'm fine " after a few seconds ... she is not at all fine.

When a GIRL stares at you ... she is wondering why you are lying.

When a GIRL lays on your chest ... she is wishing for you to be hers forever.

When a GIRL wants to see you everyday... she wants to be pampered.

When a GIRL says " I miss you " ... no one in this world can miss you more than that.

When a GIRL says " I love you " ... she means it.



Life only comes around once. Make sure you spend it with the right person .... Find a guy ... who calls you beautiful instead of hot...who calls you back when you hang up on him...who will stay awake just to watch you sleep. Wait for the guy who ... kisses your forehead. Who wants to show you off to the world when you are in your sweats. Who holds your hand in front of his friends. Who is constantly reminding you of how much he cares about you and how lucky he is to have you. Who turns to his friends and says, " That's her!! "

Look for the guy who will cherish evey moment spent together and miss every second that you are apart....who will send you flowers "just 'cause it's wednesday". Who is not afraid to tell you that he loves you and is not ashamed to show it in front of all his friends. Who will scream out loud his love for you, so that everybody can hear him. Look for the guy that knows how to make you feel special and beautiful and is proud to sit next to you. Who will make you feel safe and protected and loved in his arms. Look for the guy who is not afraid to cry or show his emotions. Who holds your hand and smiles, who remembers your birthday, your favourite color...and drink...and flower... Who knows whar color your eyes are and will notice everytime you change something about your hair. Look for the guy who knows how to look at you, and not through you... Look for the guy that will cherish you for what you are, and not who you are.
And when you find him, girl...give yourself completlely to him, to his love...and let him make you the happiest woman. And never let him go...

Sunt o doamna, ce p*la mea...

Despre HPV, lipsa de informatii (sau de interes) a femeilor/fetelor din ziua de azi, Bad Pitzi si...reactii...

Acest post este o reactie la: http://pitzipoanca.org/2009/09/doi-an-1-despre-vite/

Ok...sa incepem cu inceputul: lipsa de interes a tinerelor si femeilor din ziua de azi.
Imi pare rau, dar trebuie sa fiu de acord cu Bad Pitzi. E trist ce se intampla...cat mai multe fete la 12 ani sunt mai interesate de p**a, decat de sanatatea lor... Mai trist e ca nici macar femeile mature, cele care ar trebui sa ia o decizie in locul fetitelor lor (ma refer aici la mamele si parintii care au avut de ales daca sunt de acord sau nu ca fiicele lor sa fie vaccinate) sau mamele care ar trebui sa-si invete fiicele despre riscuri, nici macar ele nu s-au interesat...nu par sa aiba mai multe informatii. Oare sa ne mai miram ca Romania este pe primul loc in Europa ca numar de decese provocate de cancerul de col uterin?
Poate nu sunt doar ele de vina...poate mass-media ar putea face mai mult, o campanie mai agresiva prin care sa oblige toata lumea sa se informeze, sa bage informatiile pe gat incat sa ne intre tuturor in cap.... Dar totusi e vorba de sanatatea noastra, de viata noastra...nu ar trebui sa fim noi cele care care sa ne informam, sa cautam informatiile?
Acum toata lumea are acces la internet, carti, televizor... E chiar asa greu sa te interesezi putin si de propria sanatate? Tin minte ca aveam in jur de 9-10 ani cand cumparam revistele Bravo...si pe langa informatiile despre cantaretii preferati, citeam si cele 1-2 pagini de sex si sfaturi care le cuprindea revista....si astfel...cu timpul...am aflat ca da, e posibil sa ramai insarcinata chiar de la primul contact sexual, ca nu exista o metoda de protectie 100%sigura (in afara de abstinenta), despre ce e o BTS, cum se transmit, cum le previi, etc... Si pe atunci inca ma jucam cu papusile si nici macar nu aveam idee ce e ala sarut...deci nici gand de sex, dar era vorba de a sti pentru viitor, de a fi informata, de a afla cat mai multe.
Daca te simti destul de matura pt a face sex, atunci esti destul de matura si sa te informezi de riscuri, boli, sarcina...sa te duci regulat la consult ginecologic....intr-un cuvant sa ai grija de tine, de corpul tau si de sanatatea ta. Cele care nu fac asta, nu au nici o scuza...si da, ma simt indreptatita sa le judec. Pentru ca daca ele nu au grija de sanatatea lor, atunci cine sa o faca in locul lor?
Imi povestea o colega, de meserie asistenta, despre o femeie care la intrebarea doctoritei de familie cu privire la metoda de contraceptie folosita, a raspuns "avortul". Asta era pentru ea o metoda de contraceptie... Iar cand au intrebat-o de cate ori a avortat, raspunsul ei a fost "in ultimul an?"... Do I need to say more? Cat mai continuam sa le luam apararea acestor femei? Le cautam circumstante atenuante, ca nu au avut de unde sa afle, ca nu le-a zis nimeni... Dar intreaba, femeie.... Deschide calculatorul ala si foloseste si pentru altceva in afara de pus poze pe hi5 sau convorbiri pe messenger. Nu ai calculator? Du-te la biblioteca....sau cand deschizi televizorul mai da din cand in cand si pe la emisiuni de medicina si sanatate...sau butoneaza telecomanda aia si vezi poate dai si de niste programe care se numesc "discovery" sau "zone reality"...mai au si astia in unele zile niste emisiuni care te pot interesa... Sau du-te la un medic, intreaba prietenele, colegele....o fi prin anturajul tau o persoana cu mai mult de 2 neuroni care sa te poata lamuri. Nu mai tine scuza cu "nu mi-a zis nimeni", "pe mine nu a avut cine sa ma invete", nu in zilele noastre.
Multi spuneau ca Bad Pitzi a fost prea dura, ca a vorbit prea urat.... Eu sunt de acord cu ea... Cineva trebuie sa le deschida ochii fetelor astea... Nu e de joaca...isi pun in pericol viata si mai si recunosc asta cu zambetul pe buze... Trebuie sa se trezeasca la realitate inainte sa fie prea tarziu... Important e mesajul...sa nu ne mai lovim atat de cuvinte. De ce sa le menajam? De ce sa ne cenzuram? Poate asa realizeaza si ele ca nu e de joaca...
Cu vaccinul nici eu nu sunt neaparat de acord. Inca nu se stiu sigur toate efectele pe termen lung si parca nu as vrea sa le incerc pe pielea mea. Dar femeile alea nici nu stiau ce e HPV (ca sa nu mai zic ca se pare ca nici nu aveau idee ce-i ala col uterin...sau cul...o domnisoara parea putin debusolata de alegerea termenului corect...) in mod clar nu aveau idee care sunt pros&cons pentru vaccin.
Recunosc ca nici doctorii nostri nu-s mai straluciti. Multi ginecologi nu au rabdare sa le explice pacientelor, sa se poarte frumos cu ele, sa le faca sa se simta mai in largul lor si sa nu le mai fie atat de groaza la urmatorul consult. Multi nici nu-s demni de a fi numiti doctori, avem drept exemplu pe doamna din ultima scena care povesteste ca si-a cunoscut viitorul sot la consultul ginecologic...deci e clar de ce era interesat "domnul doctor", dar asta nu le absolva de vina pe femei... Te duci la zece medici pana cand unul din ei are rabdare sa iti explice si sa iti raspunda la toate intrebarile...sau apelezi la net...you woldn't believe cate informatii interesante se gasesc daca iti dai putin silinta (try this: http://www.informarehpv.ro/ )...mai intrebi pe cei din jur...pana la urma o sa ai o idee corecta despre ce e bine si ce nu pentru tine, pentru sanatatea ta, pentru viata ta.
Doamnelor, e timpul sa nu ne mai batem joc de noi...sa nu mai facem pe martirile si sa ne ingrijim singure. Ganditi pentru voi, judecati singure si fiti informate....ca nimeni nu o va face in locul vostru. Avem dreptul sa stim...avem dreptul sa spunem nu...avem dreptul la un medic care sta cu noi pana cand si ultima intrebare isi gaseste un raspuns... Copii nostri au nevoie sa-i invatam, sa le dam un exemplu bun, sa le explicam si lor, sa le impartasim din cunostintele noastre. Si mai ales...copii au nevoie de o mama in viata...

I've got issues...

In ultimul timp nu mai am rabdare sa mai ma uit la un film pana la capat...cel putin nu acasa si nu daca sunt singura... Probabil ca asa cum zicea JJ...simt nevoia sa socializez...sa vorbesc cu lumea...sa nu fiu singura... Is that normal? Or am I insane?
Exceptie fac unele filme pe care vreau sa le vad, pe care le astept de cum apar...si stiu ca sunt interesante si o sa-mi placa. Zilele trecute m-am uitat cu placere la The Final Destination si am savurat mortile sadice de pe acolo. :) Dar banuiesc ca asta nu ma face mai normala, nu? Clar nu este un punct in plus pentru sanatatea mea mentala. :) Sau Supernatural...serialul meu preferat....ieri, de cum m-am trezit am vizionat episodul...de Jensen am mereu chef.. ;)
Dar in general nu am nici o tragere de inima sa ma uit singura la filme... Si am strans in calculator vreo suta si ceva de giga de filme...si tot mai scot cand gasesc ceva ce mi se pare a fi interesant... Le tot strang acolo, in speranta ca intr-o zi o sa am chef sa le urmaresc...sau ca voi avea cu cine.
Si doar stau in fiecare zi si ma plictisesc...si ma tot invart prin casa, imi fac de lucru pe net...dar nu am chef de filme... Nu mai am rabdare...nu stiu de ce... Nu-mi place sa stau in casa, nu-mi place sa fiu singura...vreau sa ies in oras, vreau sa socializez...nu-mi place tacerea...mi-e frica sa raman cu gandurile mele...Vreau sa fiu inconjurata de lume, sa fie zgomot, sa nu am timp sa gandesc...deloc...
E clar...I've got issues...

Ce este dragostea?

Vama veche-Epilog
Asculta mai multe audio Muzica

Motto:
"Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie."

O intrebare frecventa pe Google pare a fi: “Ce este dragostea?“… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena asistenta medicala.

Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi.

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia..

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!... Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie

Povestioara asta a impartasit-o mica azi cu noi, pe forum... It got me thinking.... Da, stiu...imi stresez prea tare cei doi neuroni ramasi in viata...dar mai am si eu momente... :P
Nu...deci serios...am inceput sa ma gandesc...daca exista iubire....sau care e sentimentul care ii face pe doi batranei sa se plimbe de mana pe strada.... Prietenie? Respect? Obisnuinta? Frica de singuratate? Sau poate toate la un loc...amestecate cu cateva sentimente, amintiri ale clipelor traite impreuna fac reteta iubirii...
Uneori stau si ma intreb...oare iubirea lor e cea adevarata? Sau varsta i-a facut mai inteligenti si au realizat cat de mult inseamna persoana de langa ei? Sau poate doar s-au impacat cu ideea ca de la o anumita varsta...that's all they're gonna get...so they dealt with it...
Dar nu...pare mai mult...e ceva in ochii lor...par ca ascund taina vietii...ca anii care au trecut le-au impartasit secretele iubirii...
Imi sunt atat de dragi...batraneii care ies de mana la o plimbare prin parc... Atata seninatate pe chipurile lor... Si totusi parca m-am impacat cu gandul ca I'm not gonna be one of them... Da, poate ca nu stiu daca mai cred in iubirea aia de "and they lived happilly ever after", dar daca e sa ne gandim logic, in ziua de azi cati din noi mai pot spera sa atinga acea varsta? Eu una ma consider norocoasa daca ajung la 50 de ani....dar din cate imi zic cei din jur...la cata grija am eu de mine si de sanatatea mea...slabe sanse...scapati repede de mine... :)))

Romania cares: Michael, you are not alone...

A tribute to the one and only Michael Jackson...near the stadium where Michael held 2 concerts.. in 1992 and 1996! R.I.P.! King Of Pop...We'll always love you! We miss you so much!



Michael Jackson Tribute - Bucharest Romania (Parcul Herastrau) 29.08.2009



Making of...





In loving memory of MICHAEL JACKSON...

Michael Jackson flash-mob tribute - Bucuresti

Genial...tot ce pot sa spun: bravo Bucuresti, felicitari Romania! Just beat it!

He will live forever in our hearts....

Scrisesem acum ceva timp un post despre Michael...despre omul Michael care prin bunatatea si inocenta lui a incercat sa make the world a better place...despre cel care a suferit atat si a fost barfit si neinteles si de care toata lumea a profitat ca acum, in ultimul ceas, sa realizeze ca de fapt a fost un mare artist si un mare om... Tarziu...mult prea tarziu....am distrus cu totii un suflet inocent si minunat...care nu merita si care tot ce voia era o farama de iubire...de apreciere...sau macar sa fie lasat in pace si sa nu mai fie judecat. Si cu totii suntem vinovati...toti cei care macar o data am ras la un banc despre el, care am gandit rau despre el, care am citit rautatile care s-au spus in presa despre el...cu totii am fost fost vinovati de durerea si golul din sufletul si viata lui...
Sa revin la ideea principala....deci acum ceva timp am scris despre parerea mea, regretul si toate sentimentele care m-au incercat la aflarea vestii mortii lui. Un post care l-am scris intr-o noapte...de la 1-2 dimineata pana pe la vreo 7 si ceva....si care pana seara a disparut (eroare de Blogger...nu stiu...timp de o saptamana am incercat sa cer ajutor, sa aflu vreun mail al unui helper al blogului....dar nu am primit nici un raspuns). Si nu mai avem puterea sa mai scriu inca o data postul...
Dar azi....azi ma simt datoare sa-l celebrez pe omul care a crezut in oameni, in bunatate....omul care a murit sperand ca va cunoaste fericirea....omul care ne-a daruit atat si nu a asteptat nimic in schimb, ba chiar atunci cand a fost batjocorit si luat in ras si folosit si mintit a ales sa se retraga in cochilia lui, in lumea lui, in copilaria lui pierduta decat sa se razbune, sa fight back. A primit lovituta dupa lovitura...si a continuat sa spere...sa creada in lume... De la asta i s-a tras si moartea.... A avut incredere in acel reporter (Martin Bashir) pe care l-a primit in casa lui, i-a facut cunostinta cu proprii copii si care l-a injunghiat pe la spate doar ca sa aiba un reportaj mai "interesant"... A avut incredere in doctori, a avut unul chiar in casa cu el....sa-l ajute sa treaca peste dureri (fizice si psihice...toate provocate de oamenii pe care el atat ii iubea)...dar pentru medici el era doar un sac de bani...numai bun de jumulit....nu un om...nu le-a pasat nici un moment ca-i pun viata in pericol, ca-l omoara... Toti l-au exploatat si l-au folosit pana in ultimul moment....pana si acum, cand e mort, incearca sa scoata de la el ce mai pot.... Chiar si familia...si asta e si mai trist.... Ii folosesc numele, imaginea, copiii...orice numai sa iasa bani... Asa a fost toata viata lui....la fel e si acum si dupa moarte...
A fost un om atat de singur....si trist... Nimeni nu a incercat sa-l inteleaga...sa-l iubeasca cu adevarat. Nimeni nu s-a gandit la ce simte el... Toti si-au urmarit interesul...si au incercat sa scoata cat mai multi bani de la el....
Si a fost un om atat de bun, de simplu... Un om care pentru un strop de iubirea si-ar fi dat toata averea si sufletul si tot... Voia doar sa fie inteles, apreciat...si iubit pentru ce e el cu adevarat... Nu a cerut atat de mult...

Imi pare rau ca a trebuit sa moara ca sa fie apreciat, ca lumea sa-si aminteasca de el... Imi pare rau ca nu a apucat sa vada ca e iubit.... Ca fanii lui inca exista.... Ca lumea inca ii canta melodiile si ii stie toate versurile...chiar si dansurile...

"A meritat sa moara"

Pentru cei care au indraznit sa spuna asta...sau macar sa gandeasca asta vreodata...am un singur lucru sa va spun: intrebati parintii copiilor bolnavi de cancer sau sida, care au avut ca ultima dorinta ca il vada pe Michael, iar el i-a chemat la Neverland, s-a jucat cu ei si i-a facut sa zambesca atunci cand altii nu voiau nici sa-i atinga de frica ca nu cumva sa se ia boala... Intrebati pe acei parinti ce a insemnat pentru ei sa-si vada copii muribunzi zambind...poate pentru o ultima data.... Intrebati toti copii si oamenii care au fost ajutati de donatiile lui Michael...si fundatiile deschise de el...in caz ca nu stiati, MJ a ajuns in cartea recordurilor ca Most Charities Supported By A Pop Star "with a staggering 39 international organizations including the Make-A-Wish Foundation and the American Cancer Society. Those are only the known ones however, as Jackson was also prone to giving away impulsively and anonymously.

Jackson had been known to hand over the proceeds from concerts to local charities and hospitals as he did with the History tour in Bombay, or donate personal items for auction to organisations like UNESCO. It’s been estimated he may have given up to $500 million to charity in his lifetime."

Acum sa vad cine mai indrazneste sa mai spuna ca "he deserved to die".

M-am simtit datoare macar de ziua lui...sa amintesc lumii de tot ce a facut el, pentru noi... Pentru ca in afara de un megastar, a fost un om minunat...care toata viata lui a oferit celor din jur iubire, fericire...si a impartit averea lui cu cei care aveau nevoie de ajutorul lui.

Rest in peace, Michael... We will always love you and you'll always be remembered. I hope you're watching from heaven...seeing all the people singing your music and celebrating your life... Cause we love you...you'll be your king...forever...

Animals are better than humans

Un botic rece si umed...si un suflet cald...

Mereu am considerat ca animalele sunt mult mai bune decat noi, oamenii... Ele sunt lipsite de rautate...pe ele te poti baza mereu... Chair si cele mai fioroase dintre animale...chiar si ele au un suflet bun. Poate sunt manate de instinctul de supravietuire, sau de foame, sau reactioneaza de frica...dar in nici un moment nu ar face rau cuiva...just because. Despre cati dintre oameni putem spune asta? Cati nu isi ranesc semenii...doar ca sa se simta ei bine si importanti...or just for fun? Cati nu ranesc animalele desi saracele nu le-a facut absolut nici un rau...si tot ce au vrut...a fost un strop de atentie...

Imi este frica de caini. O frica ce de acum a devenit fobie... Si totusi nu urasc cainii...din contra, ii iubesc... Mi s-a intamplat sa merg pe strada, sa vad un catelus schiop si....sa imi dea lacrimile... De ce nu are nimeni grija de el? De ce nu il ingrijeste nimeni, nu-l mangaie, nu-l iubeste? Sunt sigura ca ar avea atata iubire de oferit...
Chiar si cainii care latra si musca... Nu-i condamn...pentru ca stiu ca tot oamenii i-au facut sa se inraiasca. Oamenii care i-au batut, i-au maltratat....pana au ajuns se se teama de toti....si ei reactioneaza...de frica...se apara...
V-ati gandit vreodata ce o fi in capusorul lor? Cata durere? Ne cer atat de mult? Putina atentie, o privire calda....si atata tot. De ce ii rasplatim cu violenta? Pana la urma...care-i animalul dintre noi?

In poza e cainele de care aveam noi grija la serviciu, inainte sa ne mutam... O catelusa extraordinar de frumoasa... La inceput nici nu ne puteam apropia de ea...imediat fugea. Apoi am inceput sa-i dam mancare...incet incet incercam sa o mangaiem...dar dupa 1 secunda fugea...ii era frica... Cine a batut-o atat de tare? Un caine care nu ar musca niciodata... Cand ma vedea ca vin la munca...fugea si sarea pe mine...de fericire... Se intorcea cu burtica in sus si se lasa mangaiata... Cine a putut bate un caine atat de bland si frumos? Nu cere mult...doar putina afectiune... Si in momentul in care noi i-am dat-o...se citea fericirea in ochisorii ei candva tristi...
E un caine minunat...as fi vrut sa am posibilitatea sa-l iau acasa...imi e atat de draga. Si acum de fiecare data cand ajung prin zona, ma duc sa vad daca nu mai e pe acolo...dar am inteles ca a gasit in alta parte pe cineva care are grija de ea...si-i da mancare... Ma bucur ca este bine...
Cat devotament....doar pentru ca i-am dat putina mancare si o mangaiere... Mergea cu mine cand ma duceam la pet-shop...si astepta cuminte in fata usii...si apoi inapoi "acasa". Ar fi mers cu mine si cand ma duceam home....dar nu o lasam eu, ca-mi era frica sa nu o calce vreo masina...si pana la urma ala era locul ei...si acolo ii era bine...si nu voiam sa se piarda pe drum pe undeva. Pentru ca ii era frica... Nu lasa nici un om sa se apropie de ea....fugea... Doar eu si cateodata colegii mei...pe noi ne stia...pe noi ne accepta. Dar chiar si asa...manca si apoi se uita la noi...sa vada, nu cumva o batem? :( Cine a putut sa-i faca atata rau unui caine atat de bland si frumos?
Si dupa toata bataia pe care sigur a luat-o....putea sa se inraiasca....sa muste oamenii...sa se razbune. Dar ea prefera sa fuga...sa nu se mai apropie de oameni... E mai buna decat noi... Nu stie ce-i aia razbunare....nu poarta ranchiuna...
Am avea atatea de invatat de la animale....

Heart of a lioness

Nu stiu daca ati vazut emisiunea...dar pe mine m-a impresionat extrem de mult... O leoaica a adoptat un pui de antilopa. Si desi antilopele erau masa preferata a leilor in acea zona....leoaica a avut grija 2 saptamani de micul pui.




Nu se ducea la vanat...ca sa aiba grija de pui...sa nu-l lase singur si neprotejat. Pana cand risca sa moara ea insasi de foame....si tot la siguranta micului pui se gandea. Chiar si moarta de foame....vedea in pui nu o prada, ci un copilas care avea nevoie de protectie. Timp de 2 saptamani nu mancase nimic...
Din pacate sfarsitul nu a fost tocmai fericit.... Leoaica a pierdut din vedere puiul de antilopa pentru o secunda...iar un alt leu l-a omoarat. Leoaica, prea slabita ca sa se lupte cu un mascul in putere, priveste ingrozita cum leul mananca puiul. Si reactioneaza exact cum ar reactiona o mama leoiaca la pierderea puiul ei....privirea ei e sfasietoare...durerea i se citeste in ochi...
A doua zi leoaica mananca pentru prima data dupa 16 zile...

Weird, True and Freaky / Lion Adopts Antelope: http://www.youtube.com/watch?v=BSJYIEk5n6o

Un om ar fi capabil de asa ceva? Sa riste sa moara de foame...doar ca sa protejeze un copil...care nu e nici a lui....sau ceva care legea naturala spune ca este de mancat, nu de ingrijit... Cata dragoste poate incapea in "the heart of a lioness"? De cata iubire si devotament sunt capabile animalele?
Noi nici nu realizam...nu ne dam seama... Ne consideram superiori...la varful piramidei...noi, fiintele superioare.... Dar daca ne oprim un moment si privim in jurul nostru...am realiza ca am avea atat de multe de invatat de la animale...
Oamenii sunt rai, egoisti, invidiosi... O lume perfecta ar fi cea in care oamenii ar semana mai mult cu animalele...
Iubiti animalele, protejati-le....ele sunt ce avem mai bun si mai frumos pe lume...

I like... Jay Sean feat. Lil' Wayne - Down

Jay Sean feat. Lil' Wayne - Down
Vezi mai multe video din Muzica

I like... Jay-Z ft. Rihanna & Kanye West - Run This Town

Jay-Z - Run This Town ft. Rihanna & Kanye West
Vezi mai multe video din Muzica

"The power of a relationship depends on who cares less"

"I wish I could believe in all this crap, I really do. I also wish I could believe in the Easter Bunny, the missile shield and strippers with a heart of gold. Unfortunately I am condemned to see the world as it really is, and love, love is a myth."

Ghosts of Girlfriends Past

Is love really just a myth? Asa imi pare acum...incerc sa gandesc pozitiv, dar imi e atat de frica sa mai cred in ceva...incat prefer sa nu ma implic... Sa o iau one day at a time...si sa ma bucur doar de prezent.

"You love him so much you forgave him [for cheating] the second you heard. That’s what scares you [...] I’ve been in your shoes. You know what? It scared the hell out of me, too. What if she hurt me? What if she left me? What if she died? It would have been the end of me. So I cut it short—before she ever could. You know what? It was the biggest mistake I ever made. You’re making that same mistake right now and I’ll be God damned if I sit back and watch. You’ve got to risk love, Sandra, risk it. I didn’t. Look at me: empty, lonely, ghost of a man. It doesn’t mean that you’re never gonna get hurt. But I can guarantee you this: any pain you feel will never, ever, compare to the regret that comes from walking away from love. As someone who’s felt a lot of both: trust me. Pain beats regret every day of the week and twice on Sunday. Don’t run away. Don’t do it!"

Should I run? Should I stay? Is is worth risking it all? How am I suposed to know? There's no guarantee...life has no guarantees, no back-up plan.... So how am I suposed to take that chance? To risk it all...again? Am I that strong? Is is worth it?
Mi-e frica...si nu ma simt inca pregatita. Nu pot sa imi asum riscul...pentru ca stiu cum e cand pierzi totul... Si nu vreau...nu vreau sa renunt si la cioburile care mi-au mai ramas... I'd give you my heart...but broken things ain't beautiful...
Si totusi...nu vreau sa fiu Connor Mead...

"Life, you know, it's like a quick cup of coffee, if you haven't got the guts to love someone, love them with all you've got, then you end up drinking alone."

Norocul meu...nu obisnuiesc sa beau cafea...

"One day you're going to wake up with some chick spooning and thinking about love and at that moment you have got to get up, not walk, you don't get your shoes, you run the hell out of there because someday you're gonna get crushed! "

You`re smiling...I'm smiling too...

And I begin to see the light...somewhere...there...still far away...just a glimpse...but I can finally see it....

Asta e statusul meu de pe facebook...si asta e ceea ce simt...acum... Nu mai traiesc in trecut...nici macar in viitor...traiesc doar...pt AZI... Iar azi suna bine... Si asta e tot ce conteaza... Daca ma trezesc dimineata...ma uit la motanel si zambesc ca se alinta...daca trec pe langa niste flori...daca imi zambeste un necunoscut pe strada sau ajut o batranica....sau ii vorbesc frumos cuiva si imi multumeste cu un zambet....atunci AZI a fost bine... :)
Azi...eu contez. Azi...ma simt importanta....si apreciata...
Azi...am primit preavizul...in curand o sa fiu somera... :))) Oh, who cares? :) Fuck it...azi imi e bine... :) "In curand" imi pare atat de departe.... Acum nici nu mai conteaza...
Azi vreau sa visez....sa ma uit la stele... Sunt frumoase....stralucesc... Si uite luna...se joaca cu ele... se ascunde de dupa nori...si apoi iese prin spatele lor... E un joc....un joc de copii... Numai ei il inteleg....copii...si nebunii... Si tu visezi in culori?...

I like...

Don't try to explain your mind
I know what's happening here
One minute, it's love
And, suddenly, it's like a battlefield

One word turns into a
Why is it the smallest things that tear us down
My world's nothing when you're gone
I'm out here without a shield - can't go back, now

Both hands tied behind my back for nothing, oh, no
These times when we climb so fast to fall, again
Why we gotta fall for it, now...

Chorus:
I never meant to start a war
You know, I never wanna hurt you
Don't even know we're fighting for
Why does love always feel like a battlefield, a battlefield, a battlefield
Why does love always feel like a battlefield, a battlefield, a battlefield
Why does love always feel like

Can't swallow our pride
Neither of us wanna raise that flag, mmm
If we can't surrender
Then, we're both gonna lose we have, oh, no

Both hands tied behind my back for nothing (nothing), oh, no
These times when we climb so fast to fall, again
I don't wanna fall for it, now...

Chorus:
I never meant to start a war
You know, I never wanna hurt you
Don't even know we're fighting for
Why does love always feel like a battlefield, a battlefield, a battlefield
Why does love always feel like a battlefield, a battlefield, a battlefield
Better go and get your armor (get your armor), get your armor (get your armor)
I guess you better go and get your armor (get your armor), get your armor (get your armor)
I guess you better go and get your

We could pretend that we are friends, tonight (oh)
And, in the morning, we wake up, and we'd be alright
'Cause, baby, we don't have to fight
And I don't want this love to feel like a battlefield, a battlefield, a battlefield
Why does love always feel like a battlefield, a battlefield, a battlefield
I guess you better go and get your armor...

Chorus:
I never meant to start a war
You know, I never wanna hurt you
Don't even know we're fighting for
Why does love always feel like a battlefield, a battlefield, a battlefield
Why does love always feel like a battlefield, a battlefield, a battlefield
I guess you better go and get your armor (get your armor), get your armor (get your armor)
I guess you better go and get your armor (get your armor), get your armor (get your armor)
Why does love always feel like (oh, oh)
Why does love always feel like a battlefield, a battlefield

I never meant to start a war
Don't even know what we're fighting for
I never meant to start a war
Don't even know what we're fighting for...

Nu ma mai satur de melodia asta... :) Suna bine tare...

Artisti care merita

Chiar daca
N-o mai vezi zambind...
Chiar daca....
Chiar daca n-o mai simti venind 
Chiar daca...
Chiar daca nu-ntelegi cum s-a-ntamplat..
Chiar daca...
Nu-i mai poti vorbi,
chiar daca
Chiar daca n-o poti intalni
chiar daca....
Chiar daca toata lumea e-ntre voi
Chiar daca el nu-i vinovat
Chiar daca stii si n-ai uitat
Chiar daca lumea s-a-mpartit stupid la doi
Chiar daca viata v-a speriat
Chiar daca stii,el n-a uitat
Si telefonul suna
Suna mereu....

Ce mult te-a iubit! Ce mult te-a iubit...
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult

Chiar daca nu te vede
chiar daca...
Chiar daca nu mai crede
chiar daca...
Chiar daca nu mai stie unde esti....
Chiar daca....
O mai vezi trecand..... 
Chiar daca
La brat cu sotul ei mergand...
chiar daca...
Din cand in cand priveste inapoi...

Ce mult te-a iubit! Ce mult te-a iubit...
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult...

Trupe care merita...

In a way you can call me a fool
I was praying to find love from you
In a way,
Love is chasing me every day

From the day you left I was lonely
It was all the same different story
Why do you have to go?
Why my life is it so?
We’re so bad i didn’t know

Tell me where is the love
Or i belived in a lie
Tell me what do you feel
When you look in my eyes

I’m singing the same sad song
That remindes me of you
Oh, I would give you my love
If you’d ask me to

They say that love is a drog
It can take you so high
It can make you strong
But you’d been living a lie
I guess I might be hurt (bis)
Don’t worry I’ll be OK

Sunny days,look around you now
Find a place where you can’t be found
Don’t be scared
Dreams will take you so far away

I’m the man who can’t be around you
I’m the man who stays just behind you
Why do you have to go?
Why my life is it so?
We’re so bad I didn’t know

Tell me where is the love
I belived in a lie
Tell me what do you feel
When you look in my eyes

I’m singing the same sad song
That reminds me of you
But I could give you my love
If you’d ask me to

They say that love is a drog
It can take you so high
It can make you strong
But you’d been living a lie
I guess I might be hurt (bis)
Don’t worry I’ll be OK.

Baietii astia chiar au ceva de spus...au un stil diferit, melodiile lor suna extrem de bine...si sa nu mai zic de faptul ca si live canta la fel de bine.
I like...Zero - Sunny Days. :)

Ultima lacrima...

Alanis Morissette - Uninvited
Asculta mai multe audio Muzica


Ma plimb prin oras...singura...noaptea....oamenii grabiti trec pe langa mine iar eu nici nu-i vad...ma simt pierduta intr-o lume a mea...melodia imi rasuna in urechi, minte si suflet...pe vremuri obisnuia sa imi faca pielea de gaina, dar atunci era ceva sweet...pentru ca eu credeam ca te am...pentru ca visam ca putem avea o astfel de iubire...in care sa ne daruim complet si sa castigam pariul cu viata...cu iubirea.... Azi doar ma raneste acest gand... Tu ce simti cand o asculti?
De ce nu mai crezi in noi? De ce nu am fost de ajuns? De ce nu ti se mai lumineaza privirea atunci cand ma vezi? Candva puteam citi iubirea in privirea ta....acum pana si vocea ta imi pare de gheata... Cand si cu ce am gresit? Unde a disparut toata iubirea? Cand s-a transformat in nimic?
Ce ai simtit cand ai sarutat o alta ea? Ti-a facut inima sa-ti bata mai cu putere? Nu ti s-a parut ciudat? Nu ai avut sentimentul ca you don't belong there...ca alte brate ar trebui sa te stranga si alte buze sa te sarute? Sunt singura care simte asta? Pacat...
Tii minte cand ne-am cunoscut? Tii minte cum tremuram atunci cand ne strangeam in brate? Si ne sarutam si nu mai voiam sa ne dam drumul niciodata... Acum nu a mai ramas nimic... Dar cel mai rau e ca tu vrei sa stergi chiar si acele amintiri... Cum poti sa te indoiesti de ce am simtit atunci? Cum poti fi atat de crud incat sa imi spui ca nici nu stii sigur daca m-ai iubit vreodata? Probabil... Stii cum imi suna acel "probabil ca te-am iubit" inca in minte??? E ca si cum m-as fi trezit intr-o dimineata si toata lumea a disparut...nimic din ceea ce credeam si cunosteam nu mai exista... Probabil ca a fost real...probabil....dar nu e sigur...poate a fost doar un vis...poate ca mi se pare...poate ca sunt eu nebuna... probabil... Si totusi....te-am iubit...eu fara probabil...
Acum vreau sa uit tot... Nu mai vreau sa traiesc in trecut... Nici macar nu te mai vreau...nu vreau sa ma razbun...nu vreau sa te vad in genunchi jurandu-mi iubire si implorandu-ma sa te primesc inapoi... Acum tot ce vreau e sa...sa uit...sa nu ma mai doara amintirea.... Vreau sa pot vedea doi indragostiti pe strada sarutandu-se si sa pot zambi... Vreau sa imi fie din nou bine...mie cu mine... Vreau sa pot sta singura...si sa nu ma urmareasca amintirea ta... Vreau sa mai cred in iubire...vreau sa mai cred in oameni....sa rad din toata inima...
Inainte aveam atatea intrebari....voiam atatea raspunsuri... Acum nu mai vreau sa stiu nimic... Nu mai am nevoie de motivele tale... Nici macar nu ma mai intriga cum ai reusit sa uiti totul atat de repede si sa fii atat de rece...cum ai reusit sa stergi cu buretele atatia ani si pur si simplu sa te prefaci de parca nici nu am existat in viata ta... Acum nu mai conteaza...dar as vrea sa pot face si eu asa...as vrea sa pot fi ca tine...as da orice sa nu mai simt nimic...sa nu te mai iubesc...nici pe tine, nici toate amintirile... As vrea sa pot zambi din tot sufletul...un zambet sincer...de copil...fara sa ma gandesc nici o secunda la noi... Vreau sa nu mai imi tresara inima atunci cand iti aud numele... Vreau sa te uit...atata tot...
M-am saturat sa ma tot prefac ca sunt ok. Acum vreau sa fie totul real... Make the lie become truth...
Renunt la tot...renunt la amintirile noastre...renunt la visele de iubire...renunt la tine, la noi, la ce ar fi putut fi...renunt in schimbul unui zambet...in schimbului unei clipe de liniste. Sa ma dau noaptea in leagan....sa simt vatul prin par...si sa nu ma gandesc la nimic...
Sper ca in seara asta inceapa ploaia...sa ma pot plimba din nou prin oras...singura...cu gandurile mele... Imi place atunci cand ploua...nimeni nu isi da seama ca plang...lacrimile se confunda cu picaturile de ploaie si nimeni nu se mai uita ciudat la mine... Dar vreau sa fie ultimile lacrimi...un fel de un ultim adio...de la tine...de la noi...
Imi pare rau daca ti-am gresit cu ceva.... Imi pare rau daca nu am stiut sa te iubesc asa cum aveai tu nevoie... Imi pare rau ca nu a fost sa fie... Imi cer iertare pentru toate greselile mele si ale tale...nu mai vreau sa mai ramana nimic, nici un regret... Iert tot si las totul in urma... Iau toate amintirile si le inchid undeva, intr-o cutie uitata in dulap...vrei tu cheia? Intorc capul pentru ultima data...ma uit spre trecut...spre tot ce a fost...oftez incet si apoi merg mai departe, in timp ce o lacrima imi arde obrazul...si totusi e rece...ca de gheata....asa cum esti si tu... Vrei sa pastrezi tu amintire ultima lacrima? Eu nu mai am nevoie de ea...

May all my wishes come true...

Oare de ce ma deprima urarea asta? Poate pentru ca...cel mai mult imi doresc ceva ce nu pot avea...sau e mai bine sa nu mai pot avea... Pentru ca imi imaginam ziua mea...altfel...alaturi de o anumita persoana...speciala... Pentru ca imi imaginam ca el va fi primul care imi va ura "la multi ani" si ma va strange in brate, si ma va saruta... pentru ca...sunt momente si zile cand imi lipseste, iar azi e una din acele zile...
Tin minte ca anul trecut...singura mea problema era...ca imbatranesc. :) haha...ce funny pare acum... Anul trecut...ii multumeam lui Dumnezeu pentru inca un an...si pentru ca il am pe el....azi Il rog sa uit...
Ce faceam eu la 12 noaptea? Ma plimbam singura, de nebuna, prin oras....ca sa nu stau in casa...sa nu ma mai gandesc...sa ma abtin sa nu plang...sa nu imi mai lipsesca atat...sa nu ma mai intreb daca macar isi aminteste ca e ziua mea...sau daca ii pasa...
Azi simt ca am dat inapoi toti pasii micuti care-i facusem pana acum... Azi nu ma mai simt puternica... Azi simt ca amintirea a invins...ca trecutul inca doare prea tare ca sa fie ignorat. Azi ma simt invinsa...si fara putere...
But I'll be OK....tomorrow...!!!!