duminică, 11 septembrie 2011

Declaratie de dragoste

Cautand pe net, am dat de un site care-l facusem mai de mult, pe vremea Mircului...  Haha...da..fac parte din generatia asl pls-ului... De fapt not really, dar imi petreceam pe atunci destul de mult timp pe Mirc, alaturi de prietenii mei...ba chiar am creat si un canal al nostru (satula fiind de asl pls-uri).
Bun...si uitandu-ma pe site...minunandu-ma cat de mica si prostuta eram pe vremeuri (intre timp am mai crescut..  ), am gasit ceva frumos...
Nu e scris de mine, nu-mi asum creditul decat de a-l publica in continuare, pentru ca si atunci si acum, cred ca este una din cele mai frumoase si cele mai triste declaratii de dragoste pe care le-am auzit...ever.
Deci cand aveti putin timp la dispozitie...eu zic ca merita sa cititi. Mie inca mi se face piele de gaina de fiecare data cand o citesc...

Enjoy... 




O poveste despre sentimente contradictorii,despre dragoste si ura,dorinta si iubire, adevar si minciuna...realitate si vis...Povestea isi are originea in viata lui Gianni din ultimii 4 ani...

Pentru tine din singuratatea mea...

Sa-ti spun cum te iubesc? Te iubesc cu durere. Te iubesc mai ales de departe. Te iubesc in neliniste. Te iubesc in fiecare secunda. Nu exista nimic sa ma linisteasca. Iau filme, beau, fug, ard, alerg si tu iesi deasupra cu nonsalanta mereu. Viata mea fara tine este un sir infinit de fraze: prima este o intrebare, restul sunt ghilimelele. Si atunci vreau sa-ti dau telefon macar, dar stiu ca nu te voi gasi. Sau nu te voi gasi singura. Sau nu voi nimeri ceasul prielnic in care sa-ti simt in voce bratele incolacindu-se in jurul gatului meu. Viata mea, draga mea, imi amintesc de nebunul care dansa de unul singur in discotecile latine... Era curat, tolerat si singur. Am trecut de faza in care credeam ca alte femei ma pot alina. Nimeni nu sopteste asa de dulce ca tine, nimeni nu promite fara vorbe ca tine. Te iubesc pentru ca te-am avut (real, imaginar, ideal), dar prea putin. Nu am dansat inca merengue-ul vietii noastre. Te-am avut intr-o promisiune, intr-o vorba pe care am pus-o la geam, te-am avut o secunda sau doar un an, cui si pe cine judeca timpul?? Singurul lucru este ca nu esti acum langa mine si asta arde groaznic. Vorbesc singur, zambesc femeilor ce seamana cu tine... Iubire, cat crezi ca voi rezista asa??? Imi amintesc de un fost fumator lasandu-se de fumat care spunea ca nimic, nimic in lume nu-l poate linisti. Te iubesc asa de singur si de disperat. Stii??? Undeva in spate exista un mare zid. Stim toti de el si cumva ne sprijinim noaptea de el. Este acela dincolo de perna si de perete. Dar eu te iubesc, intelegi??? Oh,intelegi... Iti vanez zambetul la fiecare colt. Iti respir aerul, iti privesc fotografia fascinat. Parul tau mai ales. Te rog, fa-l roscat astazi! Te iubesc total si definitiv. Stii, nu este numai nebunia care imi ocupa noaptea visand cum te iubesc si cum te tin langa mine, este ceva deasupra, uneori apare mai definitiv dimineata; este gustul tau necunoscut in gura mea. Ma gandesc la el adeseori, dar nici asta nu ma ajuta sama linistesc. Te iubesc. Te iubesc, Doamne, dimineata cand ies la plimbare sau deschid fereastra... Te iubesc cand vad ceata si tremur sa ti-o trimit. Te iubesc nebuneste cand ma retrag la mine si sunt incapabil sa-ti scriu. Te iubesc la amiaza cand zambesc politicos celor cu care iau masa. Te visez si te iubesc in ochii tuturor celor care ma asculta vorbind. La ce sa-ti scriu??? Am adunat muzica pentru tine, versuri si cuvinte ce abia ating conturul buzelor, frunze din toate colturile lumii in care am umblat...hartii,hartii scrise,scrise... Nu pot sa ti le trimit, nu stiu de ce. Te iubesc dureros la fiecare intersectie. Oh, nu, nu te compar. Tu esti ceea ce vine fara voia mea, fara control, fara sa o cer. Visez ca te tin in brate, suntem in picioare si tu imi spui ca ma iubesti. Imi spui ca ma iubesti definitiv; atunci abia pot sa ma linistesc si pot sa adorm.
Nu ti-am facut niciodata o declaratie...
"Iubito, tie ma adresez. Ma inchin din suflet si te sarut cu dor. Prima dragoste, primele atingeri, primele soapte de amor, sarutari, imbratisari necontenite. Pe toate mi le-ai daruit tu, din prima clipa cand am gustat fericirea de a trai. Tu esti fata care ma acopera de ploaie, ma acopera de furtuna, ma luminezi cand e noapte, ma incalzesti cu vorba ta cand sunt infrigurat. Si daca destinul va voi sa ne uneasca, oricat de scurte ar fi clipele traite impreuna, candela vesniciei va arde mereu in asteptarea ta. Deschide ochii si lasa-i sa sclipeasca sa ma vad in oglinda lor; vreau sa adorm in bratele tale, sa-ti simt suflarea calda, sa te stiu aproape, sa-ti ating buzele poznase. Am nevoie de tine, esti atat de aproape de inima mea; inspira-mi tandrete si farmec cum o faci de obicei. Sunt intr-adevar fericit ca te iubesc, te iubesc fara nici o umbra de indoiala si cu o pasiune nebuna. Iti multumesc pentru dragostea ce mi-ai daruit-o si grija ce mi-o porti in inima ta. Ma doare sufletul cand stiu cat de departe ai sa fii de mine, caci ranile de asteptare lunga ma chinuie amarnic. Oricat de greu mi-ar fi fara tine,imi este de ajuns sa ma gandesc la tine ca sa mi se lumineze sufletul si sa mi se limpezeasca cugetul,uitand necazurile vietii. Ma alina gandul ca oricat de departe ai fi de mine,stiu ca ma iubesti. De-as fi o pasare, as zbura la fereastra ta si ti-as canta un tril de dor pana vei fi si tu pasare, ca apoi sa zburam in mijlocul codrului, iar acolo sa ne iubim ca doi nebuni neobservati si nestingheriti de nimeni. Pentru mine esti un inger pazitor care vegheaza deasupra mea, pazindu-mi linistea si fericirea de valurile vietii zbuciumate. Toate simturile mele sunt deschise sa te absoarba, caci sufletul meu e daruit tie, viata mea iti apartine, iar fara tine ea nu mai are nici un rost. Simt nevoia sa te cuprind, sa te sarut, sa iti spun cat imi esti de draga,
Iulia..."

Iti multumesc pentru ca existi
In mine si-n sufletul meu
Iti multumesc pentru ca existi
Traiesti si iubesti.
Iti multumesc pentru ca existi
Cu zambetul si ochii tai
Iti multumesc pentru ca existi
Si tristetea din mine o ridici.
Iti multumesc pentru ca existi
Adu-ti aminte ca te iubesc Adu-ti aminte de mine Si sa nu-ti para rau C-ai ajuns sa ma iubesti. Adu-ti aminte de ploaie Adu-ti aminte de noi Adu-ti aminte de vraja In care traiam amandoi...

Sa-ti spun "Te iubesc" mi-e frica...mi-e frica ca doare...De mult nu mai stiu, liniste. De mult am uitat, de mult nu mai regasesc drumul spre fericire. Zadarnic caut in orizonturi pana ma dor ochii in zare, stand la marginea albastrelor ape nelinistite, in amurg. Zadarnic imi inalt ruga catre copaci: nici fosnetul lor nu mi te poate aduce ca odinioara, cand era de ajuns sa te chem in gand ca sa vii... Zandarnic strig cu glas de primavara tanara sau de toamna obosita... Nu mai vine, nu mai revine... M-a lasat singur cu fiorii tremuratori ai amurgurilor infioratoare. Mi-e dor de ea, liniste, mi-e dor cumplit de ea in vara asta care-ncepe sa-mi picure in sange tacut ca o soapta de dragoste... O iubesc, liniste...si o astept... Dar pana atunci cand va fi sa vina, acum, ii dedic, liniste, nelinistea mea! ceea ce nu am avut aproape niciodata...

Recunosc ca am avut momente cand m-am gandit foarte serios la moarte. Atat de serios incat m-am speriat de intensitatea dorintei din mine. Dar exista momente cand trebuie sa plangem (sau sa ne planagem de mila) si momente cand trebuie sa ne oprim si sa ne ridicam capul din pamant. Fiecare dintre noi iubim la un moment dat, fiecare dintre noi avem vise care se sfarsesc brusc sau dramatic, dar lucrurile astea chiar trebuie sa ne opreasca? Iubirea e intr-adevar unul dintre lucrurile importante, chiar cel mai important. A-i lua cuiva iubirea/persoana iubita mai ales atunci cand mai e foarte putin pana cand acea iubire s-ar fi implinit e lucrul cel mai rau care i se poate intampla. Mai rau decat atat e doar atunci cand unei mame ii moare copilul. M-au durut si inca ma dor cele intamplate. S-a intamplat in mine o "revolutie" in adevaratul sens al cuvantului, ale carei ecouri nu s-au incheiat inca. Poate ca nu se vor incheia niciodata. Dar chiar sa fiu atat de puternic incat sa vreau sa termin un drum care nu trebuie sa se termine acum?
Am fost invatati sa credem ca gelozia e strans legata de dragoste. "Nu e indragostit care sa nu fie macar putin gelos" se spune. Nimic mai neadevarat. Daca spui ca esti gelos din iubire, spui de fapt ca nu iubesti suficient. Lucrurile sunt foarte clare dupa parerea mea: iubesti cu toata fiinta ta si atunci iubirea e adevarata si durabila, sau nu iubesti. Ti se pare doar ca afectiunea pe care i-o porti cuiva ar fi iubire, dar nu cobori in sufletul tau sa vezi ce se intamla cu adevarat. Cand iubesti, iti pui sufletul in palmele celuilalt fara sa te intrebi ca va face acesta cu el. Ai incredere nemarginita in persoana pe care spui sa o iubesti. Cand iubesti, iti picura miere in cuvinte, pentru ca mereu cauti cuvinte-chiar inventezi unele noi care sa exprime ce simti. Cand iubesti nu ai vise si planuri de viitor diferite de ale persoanei iubite. N-ai putea, pentru ca fiinta ta se simte desavarsita doar alaturi de persoana pe care o iubesti. Nu iubesti numai acea persoana, ii iubesti familia, ii iubesti catelusii, floarea din fereastra. Iubesti totul...pana si raul din ea...
Mi-e foarte greu acum sa vorbesc despre iubirea noastra, pentru ca trebuie sa ma intorc in timp la niste vremuri pe care n-am sa le mai pot atinge. Spun unii ca de fiecare data cand ne indragostim, ni se pare ca e prima data si ca este pentru totdeauna. Si totusi, multe iubiri se sting la fel de repede precum apar. Se spune ca fiecare iubire este speciala. Imi place sa cred ca relatia dintre mine si cea de langa mine a avut cu adevarat ceva special. Sa fi fost felul in care ne-am cunoscut? Felul in care ne vorbeam? Momentele in care ne culegeam unul altuia vorbele de pe buze de parca ne-am fi ghicit gandurile? Poate ca n-am sa stiu niciodata; poate ca nici nu e important sa stiu raspunsul. In mod sigur, important era ceea ce simteam unul pentru celalat in fiecare moment. Inca mai e important, pentru ca ma "hranesc" cu toate gandurile noastre, cu toate sentimentele care ne uneau, cu toate lucrurile pe care ni le doream. Si ne doream atat de mult sa fim impreuna, atat de mult incat nimic altceva nu mai conta. Aveam momente in care eram atat de increzatori in noi si in iubirea noatra: pe noi nu ne putea desparti nimeni si nimic, desi au fost destui care au incercat. Ne doream sa fim impreuna si sa avem o viata frumoasa, sa imbatranim impreuna si sa ne bucuram de copii nostri. Ne-am promis -pentru ca asa ne dictau sufletele- ca nu ne va desparti nimic si ca vom fi impreuna pana la moarte. Dar n-am stiut, n-am vrut sa intelegem si sa acceptam ca moartea nu se petrece atunci cand vrem noi. E adevarat, doar moartea a reusit sa ne desparta... De ce n-am reusit sa implinim aceasta iubire, nu stiu. De ce a trebuit ca o iubire atat de mare sa aduca durere cand noi speram sa aduca doar bucurie,nu stiu... Ce stiu cu siguranta e ca am iubit-o ca pe nimeni altcineva. Am iubit-o mai mult decat pe toti ceilalti oameni importanti din viata mea laolalta. Puteau sa ma paraseasca toti, puteau sa ma faca sa sufar...daca eram eu insumi, nimic altceva nu mai conta... Ea era tot ce-mi trebuia si fara sa-mi dau seama, fara sa ma gandesc prea mult la asta, cred ca am fost un om fericit. Au fost momente cand am simtit ca am aripi sa zbor oriunde doresc, ca am puterea sa ma ridic pana acolo unde mi-as dori. Toata puterea asta venea din dragostea ce ne unea. Ea imi aducea echilibrul si linistea interioara dupa care tanjisem atat. Ea era bucuria mea, fara ea nu mai pot zambi asa cum o faceam. Observ lucrurile in jurul meu si parca sunt strain de toate, parca nu mai apartin acestei lumi si parca nimic altceva nu mai conteaza. Nu-mi pot stapani lacrimile, pentru ca imi dau seama ca lucrurile n-or sa mai fie cum au fost pana acum. Aveam atata nevoie de ea-si am, acum poate mai mult ca niciodata -simpla ei prezenta imi spunea ca totul e OK. Ea avea mereu o vorba buna pentru mine, chiar si atunci cand eram obosit si nervos. Stia sa citeasca in mine si spunea ceea ce-mi doream ca sa pot gasi puterea de a merge mai departe. Acum, nu mi-a mai ramas decat sa caut aceasta putere in mine. Daca am s-o gasesc nu stiu, dar ma straduiesc. Degeaba sunt in jurul meu cativa oameni minunati care ma inteleg si incearac sa ma ajute. Degeaba cred uneori ca momentele grele au trecut. Momentele in care imi simt sufletul sec or sa revina mereu, atata vreme cat nu sunt cu tine. Degeaba plang, pentru ca durerea nu trece, doar se transforma. Nu mai e durerea disperata de la inceput care ma facea sa urlu, e una profunda, care coboara cu fiecare zi in cele mai adanci cotloane ale sufletului. Durerea asta ma face sa nu pot zambi, iar atunci cand totusi se intampla, ma simt vinovat ca am facut-o. "Cum ma sa zambesc fara tine???" imi spun si iarasi se intorc toate in mine, si iarasi iese la suprafata durerea. As vrea sa pot sa scriu tot ce simt, dar nu pot. Nu pot pentru ca nu am cuvinte care sa defineasca ceea ce simt. Dar ce conteaza ca nu pot exprima acum ce simt? Tu stii ce e in sulfetul meu, ai stiut mereu. Ai fost singura care ai stiut. Te iubesc,pui...



Am iubit mereu, dar acum mai mult decat oricand. Acum imi dau seama ce am pierdut. Ani la rand mi-a fost teama ca am sa pierd iubirea pura ce o am in mine. Nu, nu ma gandeam ca moartea ne va desparti. Ma gandeam ca poate vreo cauza lumeasca sa se aseze intre mine si ea. Si ma luptam cu mine, sa fiu mereu mai bun, sa simt ca o merit. Ma luptam si cu cei care nu ne intelegeau. Ma luptam si cu mine, ca sa nu pierd din nou. Nu mi-am imaginat cum va fi viata mea fara o ea. Am crezut mereu ca voi imbatrani impreuna alaturi de ea. Iar acum, unul dintre lucrurile cu adevarat dureroase, este tocmai sa-mi traiesc viatza fara acea "ea". Acum cateva luni nu aveam puterea nici macar sa-mi imaginez toate astea. Iar acum trebuie sa traiesc fara iubire. Sper doar, ca acolo unde este ea, sa vada ca n-am renuntat. N-am renuntat la iubirea care ma tine legat. N-am sa renunt niciodata, pentru ca ar insemna sa renunt la mine si la ceea ce-mi doresc din sulfet. N-am renuntat la visele mele. Si crede-ma, ma adun cu greu sa continuu ce am inceput de unu` singur. Nu stiu daca lacrimele ajuta, dar daca as sti ca se va petrece ca-n poveste, as plange ani in sir. Iarta-ma,nu stiu daca sunt suficient de puternic sa spun ca as face orice ca sa fiu iar ca la-nceout dar... Mi-am dorit zile in sir sa mor, ca sa ajung la ea si apoi m-am speriat de moarte. Mi-as dori sa fiu mai puternic, dar in acest moment nu sunt decat un om care plange de fiecare data cand ceva ii aminteste de iubire,de dragoste si de... Nu pentru sa as uita vreo clipa ca trebuie sa iubesc, ci pentru ca amintirile ma pocnesc uneori pana imi iau glasul. Si sunt atatea lucruri care imi amintesc de dragoste si de incredere si de... Mi-e teama de momentul in care n-am sa mai pot plange. Mi-e teama ca va veni o vreme cand am sa caut disperat ceva care sa-mi redea linistea si n-am sa-l gasesc. Ce se va intampla cu mine atunci? De unde o sa iau atunci puterea de a merge inainte? Cateodata traiesti in mine atat de intens incat ma sperii. Alteori ma simt atat de departe de lume. Ce sa fac sa pastrez mereu alaturi de mine aceasta iubire care am primit-o cadou? Sa ma rog? Sa ma rog Ei, pentru ca Ea a fost Dumnezeul meu. Am crezut in ea, mai mult decat am crezut in mine. Si totusi i-am aratat asta atat de putin. Niciodata nu ne dam seama care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru viata noastra. Doar cand pierdem acel ceva. De ce a trebuit sa moara iubirea in mine, ca sa-mi dau seama ca am iubit-o ca pe nimeni altcineva? As avea atat de mult de spus despre ea si totusi, atunci cand m-asez in fata calculatorului ca sa scriu, navalesc amintirle. Si atunci "privesc" inapoi la un timp al fericirii mele. Cine a spus ca "cea mai mare nefericire este amintirea fericirii" a spus un adevar. Asa simt si eu. Nu pot sa cred ca nu mai este cu mine. A fost mereu alaturi de mine, la bine si la greu, desi nu exista nimic care sa o oblige sa faca asta. Ii multumesc ca a fost mereu cu mine. Ii multumesc ca a existat in lumea asta si ca a petrecut cativa ani alturi de mine. Ii multumesc ca a spus: "cei mai frumosi ani din viata mea au fost cei petrecuti alaturi de tine". Inseamna enorm pentru mine. Daca n-as sti cu siguranta ca macar din cand in cand am reusit sa o fac fericita, as suferi mult acum. Am senzatia ca, nu numai ca a avut grija de mine, dar a avut grija si de amintirile mele. Ele mi-au ramas acum. Si sunt multe. As vrea sa-mi amintesc mereu fiecare moment petrecut impreuna, fiecare zambet, fiecare gluma, fiecare dar pe care ni-l faceam. Mi-e teama, insa, ca va veni vremea cand am sa uit toate aceste lucruri care au format un adevarat lant de zambete pe buzele mele. Dar oricata vereme ar trece,n-am sa uit. Nu pot sa uit, pentru ca este parte din mine, datorita ei sunt ceea ce sunt...ceea ce am ajuns astazi.. "Nu exista dragoste adevarata asa cum este prima iubire" zicea un batran si nu a mintit. Am crezut in iubirea totala, fara limite si fara constrangeri. Am crezut intr-o iubire speciala care-mi va aduce implinirea si familia la care visez de multa vreme. Am visat la o partenera speciala care-mi va aduce implinirea si familia la care visez de multa vreme. Am visat la o partenera care sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt, cu calitati si defecte, si pe care s-o iubesc cu toata fiinta mea. Am visat sa am alaturi un om cu care sa impartasesc aceleasi vise si cu care sa construiesc viitorul, alaturi de care sa muncesc cu bucurie si impreuna cu care sa am copii care sa ne implineasca pe amandoi. Si Dumnezeu s-a indurat de visul meu: mi-a dat puterea sa iubesc, cu toata fiinta mea cea mare, atat de mare incat nu exista masura pamanteana care s-o masoare. Mi-a dat tandretea de care aveam nevoie, mi-a dat ca muza a tot ceea ce faceam o femeie careia sa-i spun "Te iubesc". Si am avut-o alaturi ca sa pot invata sa traiesc frumos. Mi-a dat minte ca sa invat, pana nu e prea tarziu, ce este iubirea adevarata. Desi am raspuns la fiecare "mesaj de iubire", simt ca trebuie sa multumesc celor care au fost alaturi de mine in momentele in care nu mai vroiam decat sa mor si eu. La inceput erau doar "mesaje", apoi mi-am dat seama ca omenii astia chiar tineau la acel "EU". Chiar insemnase ceva special pentru ei, nu numai pentru mine. Era o consolare sa vad ca atat de multi oameni au respectat si au iubit pentru ceea ce era acel "EU". Si atunci am inceput sa multumesc fiecaruia in parte si la toti laolalta. Poate ca fara sa-si dea seama facusera ceva important pentru mine: ma ajutasera sa depasesc un moment greu. Ar fi fost cumplit daca ei nu mi-ar fi fost alaturi. Vorbindu-mi de faptul ca trebuie sa-mi traiesc viata, m-au facut sa inteleg ca "EU"-ul meu era o persoana mult mai buna si mai deschisa decat stiusem vreodata. Mereu grabit si ocupat trecusem, fara intentie, pe langa lucruri importante. Fara acesti oameni n-as fi stiut niciodata ce om extraordinar pot fi. Va multumesc la toti - prieteni vechi si noi, cunostinte si romantici de peste tot - va multumesc pentru ajutorul pe care mi l-ati dat, atunci cand aveam mai mare nevoie de el. Am fost unul dintre acei oameni care visa fara incetare. Asadar, nu aveam un singur vis, aveam o multime de vise. Dar cel mai mult ne doream sa fiu fericit impreuna cu EA, sa formam o familie, sa fim fericiti si sa imbatranim alaturi. Nu spun ca totu era perfect, aveam si eu momentele mere de criza, dar stiam mereu sa ma opresc la vreme si sa caut o solutie de rezolvare intr-o problema delicata. De fiecare data vorbeam despre problema pe care o aveam si problema se termina intr-un zambet, intr-o imbratzisare si o vorba dulce. Si totul era ca mai inainte. Probleme pe care le-am avut n-au distrus iubirea ce o purtam, a facut-o mai puternica si mai mult decat atat, m-au imbarbatat mai mult decat eram pana atunci. Acum, insa, nu mai am decat amintirea unui trecut frumos si drgostea pe care vreau s-o pastrez in mine pentru dreptul de a trai viata care mi-a fost data. Imi spuneam deseori cat de mult mi-ar placea sa fac munca pe care o fac altii, de fapt, imi placea creativitatea, dinamismul, calatoriile, imi placea sa invat si sa impart lucrul asta cu ceilalti. Acum, am ramas singur cu toate astea: cu amintirile si visele mele. Sa fiu eu atat de puternic incat sa traiesc de acum pentru prezent si pentru trecut? Ar trebui sa multzumesc cuiva pentru toate astea... Multumesc,Doamne... Multzumesc,pui...!!!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu